Anuarul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.
1860-1990



      În an jubiliar, colectivul Dicţionare & Enciclopedii al Departamentului de Cercetare Interdisciplinară în Domeniul Ştiinţelor Umaniste şi-a asumat realizarea unui catalog al personalului didactic şi de cercetare al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi din 1860, anul înfiinţării, până în 1990. Punem la dispoziţia publicului larg o bază de date informatizată care include aproximativ 3200 intrări.

      Informaţia poate fi afişată în funcţie de trei criterii diferite:
            1. criteriul alfabetic al numelor şi prenumelor;
            2. criteriul alfabetic al facultăţilor;
            3. criteriul cronologic.

      Efectuată pe baza a trei surse principale: anuarele UAIC, statele de funcţiuni şi documente din Arhivele Naţionale ale României (filiala Iaşi), documentarea a avut sprijinul permanent al Bibliotecii Centrale Universitare. Colectarea şi prelucrarea datelor au respectat principiul exhaustivităţii - prin înregistrarea informaţiei din toate sursele consultate - şi al rigurozităţii - prin notarea cu fidelitate a variaţiilor grafice şi a tuturor diferenţelor privind numele de persoană, facultate şi/ sau catedră.

      Fiecărui cadru didactic îi corespunde în baza de date o fişă personală în care se regăsesc informaţii precum: nume, prenume, cel mai înalt grad didactic identificat, facultate/ catedre, perioade de activitate, funcţii de conducere, sursele documentării. Notele de subsol completează fişa personală cu variantele de nume, cu variaţiile titulaturii facultăţilor/ catedrelor generate de modificarea structurii universităţii de-a lungul timpului.

      Intervenţiile noastre au vizat corectarea şi uniformizarea informaţiei. Astfel, în cazul diferenţelor de nume/ titulaturi facultăţi/ catedre, s-a optat, pentru forma cea mai des întâlnită (criteriul frecvenţei), respectiv ultima variantă înregistrată (criteriul cronologic), menţionând variantele în note. În dreapta fişei se afişează permanent sursele consultate, în ordine alfabetică.

      Lipsa izvoarelor pentru anumite intervale de timp, distrugerea/ pierderea unor documente, existenţa unor materiale (manuscrise) incomplete, ilizibile, cu grafie inconsecventă, toate acestea explică eventualele carenţe. Pentru eliminarea, completarea şi clarificarea informaţiilor aşteptăm pe adresa dictionare.enciclopedii@uaic.ro semnalarea inadvertenţelor şi a altor dovezi/ surse pentru a îmbogăţi baza de date.

Echipa de cercetare:

CS III Dr. Oana Beldianu

ACS Dr. Alina Bursuc

CS Drd. Mihaela Mocanu

ACS Drd. Carmen Rusu

ACS Drd. Magda Samoilă


Coordonator: Prof. Dr. Laurenţiu Şoitu


Inginer de sistem MEDIAEC: Petru-Adrian Istrimschi